in Observator cultural nr. 844

Intre cartile de proza aparute in 2016, Trecerea lui Catalin Pavel se distinge – alaturi de alte citeva (relativ putine) – prin ingeniozitatea unei constructii (cit se poate de personale) ce sfideaza, intr-un mod abil, lipsit de ostentatie, anumite limite ale imaginatiei narative, ocolind tipare tematice ori scripturale mult prea uzitate in proza romaneasca a ultimei decade – indiferent daca e vorba de proza realitatilor zilei, de aceea (supralicitata si prin alte parti) a „memoriei” sau de autofictiune. De fapt, ca orice carte ce se retine prin sine insasi (nicidecum prin inscrierea intr-un trend), Trecerea se dovedeste greu inseriabila – desi pare ca imprumuta cite ceva din variate formule – si contine acea necesara doza de echivoc care nu-ti da voie sa o demontezi, bucata cu bucata, in mod „logic”, pentru a o subordona unui scenariu interpretativ riguros. (…) Esafodaj narativ ingenios, cartea lui Catalin Pavel mai are, nu in cele din urma, si atuul unei epici care nu treneaza deloc: istoria lui Artiom – pe care am simplifica-o, fara indoiala, prin simpla repovestire – aduna pe aceeasi orbita, in ciuda centrifugalitatii sale, intimplari ale unor personaje pitoresti precum ambiguul staret Gherman (pentru care „adevarul nu putea fi decit conspirational”), suspectat de relatii oculte cu Securitatea, precum ursuzul Samoroz, vistiernicul manastirii, precum fratele Calinic, atipicul duhovnic al lui Artiom, precum batrinul bibliotecar Paraschiv, colectionar de pilde zen, care citeaza mai des din evangheliile apocrife, din Zohar si din Talmud, din mistici arabi, din Sahih al-Bukhari (dar si din Neagoe Basarab), decit din Evanghelia crestina, precum Tuj, muncitorul de la Fabrica de Bere, cazut prada unei crize mistice (pentru ca a avut impresia ca o rugaciune a lui Artiom l-ar fi trezit din moarte) sau, de ce nu?!, precum enigmatica pisica Sutka. Pe toti acestia (si pe altii) ii aduce laolalta o misterioasa conspiratie a fictiunii.