In romanul Cei care mor si cei care vor muri. Aventurile unui bibliotecar sintem introdusi intr-o epopee a singuratatii unui fost bibliotecar, ramas vaduv, inchis intr-un apartament bintuit de amintirile tineretii. Mihnea Pascal, caci asa se numeste personajul principal si vocea naratiunii, se gindeste intens la faptul ca moartea se apropie cu pasi inceti, iar el simte ca nu poate fi acesta sfirsitul. Nu e doar un roman al singuratatii, ci unul al depasirii conditiei umane, al omului in virsta caruia i se interzic, dintr-o data, toate lucrurile care il faceau sa se simta viu. Mi se pare foarte buna abordarea in roman: ce, daca sint batrin, nu pot sa alerg in parc, nu pot flirta cu domnisoare, nu pot sa practic arte martiale? Batrinetea e unul dintre „etajele” superioare la care nu toata lumea ajunge cu adevarat, nu poti ajunge acolo decit daca esti impacat cu ideea mortii ca ciclu etern al vietii. Pascal nu doreste sa astepte acest final si incepe sa retraiasca senin cursul existentei sale.
