Pentru cititor, fiinta autorului ar trebui sa fie insignifianta in fata povestii. Povestea ii apartine lui, viata mea imi apartine numai mie. Cartea asta este, inainte de toate, chiar despre fractura magica dintre realitatea traita si fictiunea scrisa in acea clipa. (...) Asa functioneaza scrisul meu. Se construieste cu imaginatie, in jurul unui factor declansator de orice fel. Spre vai de jad si salbatie face, prin glasul Mirandei Dortloft (n.r. – personajul principal al volumului), o pledoarie pentru acest fel de scris, pentru imaginatie si constructie. Ea traieste una, dar in poveste apare alta. Dar, cum lucrurile nu sint deloc atit de simple, intre realitatea Mirandei si basmul pe care il scrie ea exista nenumarate punti – ele unesc imagini corespondente, asemanatoare uneori, de-a dreptul inversate alteori. Realitatea Mirandei se developeaza in basm, dar procesul e pe cit de fermecator, pe atit de complicat. Aici a fost batalia mea. La fel ca Miranda, si eu am vrut sa scriu o poveste in care sa imaginez si sa construiesc. Eu nu vreau sa scriu despre mine, dar si intre mine si cartea mea exista punti, puncte, imagini in negativ, imagini developate.
