pe b-critic.ro

Medgidia..., un roman a carui constructie este de o mare frumusete pentru ceea ce inseamna, pîna la urma, un text, pare o propunere facuta pasionatilor de gaming. Esti undeva in restaurantul unei garii – poate fi, in ultima instanta, si un no time no space – si lucrurile incep sa se ridice in jurul tau: restaurantul, strada, orasul, alte orase in departare, tari, apoi apar oamenii, relatiile de rudenie sau de prietenie, de rivalitate, actiunile lor, contexul politic, istoria. Scara lucrurilor ramine mica, istoria mare se estompeza in departare, la kilometrii distanta pe calea ferata de linga peron. Oamenii par, in Medgidia, influentati de istorie ca de o conditie meteo. Venirea legionarilor sau a rusilor sau venirea ploii sau a cutremurului sint factori similari de influenta, pentru ca viata „orasului de apoi”, asa cum este construita in roman, e viata exclusiv a lui. E un univers alcatuit din module-oameni si module-fapte care se asambleza si reasambleaza in afara naratiunii, intr-o partitie a realitatii gestionata de cititor, din unghiuri si perspective care apar ca posibile ah-hoc, pe masura ce acesta avanseaza pe harta jocului.