in Observator cultural nr. 839

In 1913. Vara secolului, romanul greu clasabil al scriitorului german Florian Illies, ni se ofera o sectiune in timp, foarte ingenios operata, una care surprinde turbionul modernismului, cu tot ceea ce i-a conferit specificul, dar si alura tensionata, marcata de contradictii, incongruente si foarte adesea de umor. Este vorba despre un timp privilegiat, chiar daca atins deja de simptomele crizei: ultimul an de pace de dinaintea celor doua conflagratii mondiale. Dupa o munca de documentare redutabila, ale carei repere sint ordonate intr-o bibliografie selectiva ce ocupa citeva pagini bune dupa finalul romanului, Florian Illies a (re)compus, pe luni, viata culturala si artistica din metropolele in care s-au dospit germenii modernismului si din care au tisnit vectorii unei arte noi, insolite, radicale. Este vorba despre anul in care Stravinski a compus Le Sacre du Printemps, in care Oskar Kokoschka a pictat-o pe Alma Mahler in nenumarate chipuri, inclusiv in ultracunoscutul Mireasa vintului, in care Robert Musil se apuca de Omul fara insusiri si in care, intre multe altele, Oswald Spengler lucreaza deja la Declinul Occidentului, iar Arnold Schonberg isi ultragiaza contemporanii melomani si incaseaza o palma la scena deschisa. Intr-un stil pe cit de alert, pe atit de erudit, Florian Illies compune, ingenios, un calendar cultural palpitant si pasionant, unul care se citeste in ritmul bestsellerurilor validate prin traduceri sincronizate si care ofera delicii si informatii altfel mai dificil de accesat.