in Timpul nr. 207

Spun „utopie” si subinteleg simultan „fictiune” si „comunism”. Amindoua, geminate, au fost cindva centrul de o gravitatie infinita al lumii lui; si amindoua, dupa o revolutie (dupa cea din ʼ56, dupa cea din ʼ89), au devenit subit caduce, nu a mai fost loc in lume pentru ele. Pentru ca nu mai exista loc pentru utopie in lumea asa-zisa libera, puisqu’il n’y a plus de place pour les poetes dans ce monde, cum zice in scrisoarea lui de adio Gherasim Luca, pentru ca imaginatia nu mai poate fi la putere, Cosasu nu se poate nicicum impaca (nu se ingaduie, cum se zicea pe vremuri – si cum zice, de altfel, si un personaj al lui undeva in cartea de fata) cu felul in care fictiunea e nevoita sa supravietuiasca dupa revolutia care a dezvrajit lumea. Cu felul in care, de fapt, fictiunea nu poate sa supravietuiasca in aceasta lume. Intr-un fel, cartea aceasta a lui Cosasu e singura careia nu i se potriveste cu nici un chip titlul Supravietuirile, fiindca in ea nu despre supravietuire este vorba, ci despre imposibilitatea ei. Revolutia a lichidat complet utopia. Nici o supravietuire a ei nu e cu putinta.
Am recitit o parte dintre Supravietuiri dupa ce am incheiat cartea recentissima a lui Radu Cosasu. Și am vazut cit se poate de limpede ca, dincolo de suprafata lor joculara, intertextuala, infinit ludica, mocneste aceasta disperare neagra, aceasta neputinta de a nu iubi utopia, al carei document extraordinar e Viata fictiunii dupa o revolutie.