in Timpul nr. 205

Prozele Ioanei Cretoiu nu sint cantonate intr-o perioada anume. Ele amintesc de comunismul care stimula fenta organizatorica, mismasul, smecheria populara, dar sint aduse si in prezent, insotite de ironie si satira. Iar ochiului care priveste atent evolutia mentalitatii sociale („Bunastarea si saracia n-au invatat inca sa fie discrete”) i se alatura altul, concentrat pe reactia proprie la trecerea timpului si la schimbarile interioare impuse de ani. Privirea aceasta impartita este a unei persoane careia trecutul nu i-a adus numai bucurie si care acum, desi poate ca ar vrea, nu mai poate trai dramul de fericire de altadata decit prin amintiri. «Astazi, cind ma mai intilnesc cu vreunul din putinii colocatari ramasi, ne amintim cu duiosie de zilele in care am trait in acel colhoz nedorit si rememoram numai momentele de fericire si de bucurie, deoarece au fost si din acelea.»