in Suplimentul de cultura nr. 529

Sectantii este o istorie alternativa a unui tinut de frontiera (Bugeacul Basarabiei), povestita „de jos” – in raspar fata de discursul dominant – din gura unui „marginal”, aici un „sectant”. Naratorul – si in urma sa, cititorul – nu se lasa coplesit de aceasta nostalgie, ci o foloseste cu metoda, ca pe o lentila in care lucrurile si evenimentele prind contur si culoare, acolo unde, altminteri, acestea te pot orbi prin adevarul lor pretins peremptoriu sau sa te intunece prin negreata unei istorii in care deportarile de masa si purificarile etnice au mers alaturi cu mostre autentice de omenie si solidaritate. Dar nostalgia lui Ernu este una melancolica si fata de un trecut/prezent conditional, in care aceste comunitati eretice, „marginale”, ar fi supravietuit si, poate, si-ar fi dus pina la capat vocatia de revolutie mesianica, in urma careia tot omul, de orice credinta, limba si culoare, si-ar fi dat miinile. Inainte sa fi coborat Leviatanul.
Ca si in opera sa de debut, Ernu ne povesteste o istorie, cu ironie (in sensul primar, de intrebare – maieutica) si, totodata, cu un soi de defamiliarizare (ostranenie) – inclusiv si fata de propria conditie de „marginal” – care face si din aceasta carte un demers reflexiv sanatos si o opera autentica.