in Suplimentul de cultura nr. 528

Durerea intra in roman si nu o mai paraseste decit, poate, spre final – in functie de cum il simti. Durerea se infiltreaza in viata lui Iris si-n vietile membrilor familiei ei pe neasteptate, intr-o dimineata aparent obisnuita, cind protagonista, pe drumul de intoarcere dinspre scoala celor doi copii ai sai, este grav ranita intr-un atentat terorist – un politist palestinian arunca in aer un autobuz, foarte aproape de masina pe care o conduce Iris. Urmeaza un an de internare, trei operatii, durere fizica nemasurata, o viata condusa de calmante. Timpul se va masura in durere. Durerea va da peste cap o intreaga familie, ii va departa pe membrii ei si-i va umple cu vinovatie. Durerea va fi un al cincilea membru al familiei si va locui zi de zi in patul protagonistei. Si tot durerea va aduce aproape o iubire demult pierduta si va sadi in mintea si sufletul lui Iris speranta ca miraculoasa a doua sansa este posibila. (...)
Incredibil roman! Asa cum autoarea lui isi doreste, iti provoaca mai multe intrebari decit sa-ti ofere raspunsuri si solutii pe tava. In ultimele rinduri, dupa un periplu plin de emotii, tristete, suferinte, tandrete, s-ar putea sa (ii) gasiti sensul.