in Romania literara nr. 25

Aceasta e lumea romanului Iubirile de tip pantof. Iubirile de tip umbrela.... restituind din ingemanarea etajelor (protagonistul insusi vorbeste despre straturile evenimentelor) si a fragmentelor pulverizate in multimea intimplarilor, figurilor si tilcurilor, imaginea creatorului sau, povestitor, spectator de teatru si dramaturg, robit fantasmelor Sudului; teatrul e trairea „in stil umbrela”, in vreme ce romanul e al „perioadei de tip pantof”, Sudul e al boemei marelui carnaval, al fiestei teatrale, Nordul e al romanului care „transforma in cuvinte restul timpului care imi ramine de trait”; parasind Sudul (iar romanul poate fi citit si ca o carte despre Proventa), cu metaforele sale (de la personajul care devine „vocea ciinelui sau”, la orasul X. unde toata lumea are, in aceeasi noapte, acelasi vis, pina la, de pilda, relatia erotica, la micul dejun „a la franaaise”, dintre croisant si lichidul cald, cafea sau ceai), protagonistul regaseste semnele Nordului, pastrind, insa, esentele distilate dincolo: in pasajul dintre real si imaginar, a carui revelatie va fi avut-o la ritualurile de inmormintare din satul Horodnic, Matei Visniec se (re)creeaza pe sine la capatul podului rupt de la Avignon, in complicitate cu vidul, pe axa de simetrie a lumii care e calea ferata din Radauti; podul de la Avignon si calea ferata din Nord nu traverseaza, iata, o apa si un oras, ci timpul vietii si al cartilor unuia dintre cei mai importanti scriitori romani de azi.