Desi nu se intemeiaza pe nicio necesitate, este totusi asteptabil si obisnuit pentru orice exegeza sa ne intrebam daca teza de licenta a lui Ioan Petru Culianu – Marsilio Ficino si problemele neoplatonismului in Renastere, traducere de Dan Petrescu, Iasi: Polirom, 2015, dedicata lui Marsilio Ficino „si problemelor neoplatonismului din Renastere” anunta intrucitva teme ale metodei filosofiei religiilor proprii savantului (ma gindesc mai ales la mecanismul generarii arborelui gnozelor sau la raportul dintre eros si magie din aceeasi epoca) sau chiar teme ale prozei sale (unde am in vedere mai ales tema calatoriilor sufletului in lumea de dincolo). Aceasta teza, sustinuta la Universitatea din Bucuresti sub coordonarea Ninei Facon in 1972, recuperata apoi numai sub forma copiilor neinregistrate oficial (potrivit prefetei Terezei Culianu-Petrescu), este o mostra de uimitoare eruditie si instinct nestapinit de comparatism in domeniul istoriei religiilor si a simbolurilor pe care tinarul Culianu o aduce cu foarte putin timp inainte de plecarea sa definitiva din Romania.
