in revista 22

Sint destui, nu neaparat religiosi, care considera ca homosexualitatea (masculina ori feminina) presupune forme deviante de sexualitate, care, destul ca sint tolerate, n-ar mai trebui sa fie si „incurajate” prin legalizarea legaturilor respective. Defectul acestor rationamente e ca utilizeaza direct sau indirect un concept fix despre „natura“ umana, de la care s-ar „devia”. Dar cine poate defini ce e si ce nu e „natural”? Oare familia monogama e mai „naturala” decit cea poligama? Oare sexul detasat de procreatie (sub toate formele sale) e „natura” sau e un produs cultural? Dar egalitatea dintre barbat si femeie? Natura spune ca cel mai puternic are cistig de cauza; prin urmare, daca e sa urmam „natura”, femeia trebuie sa stea in puterea barbatului. „Dreptul seniorului” (de a dezvirgina miresele supusilor sai) despre care vorbeste pe larg Andrei Oisteanu in admirabila lui carte, Sexualitate si societate, Polirom, 2016) poate fi derivat din suprematia masculului Alpha in hoarda primitiva. Este el asadar un „drept natural” care ar trebui respectat? Si e ceva „natural” in principiul moralelor traditionale ca femeia trebuie sa fie virgina inainte de casatorie? O morala naturalista trebuie respinsa, prin urmare. De asemenea, o morala bazata pe Revelatie nu poate face legea intr-un stat secular. Ne ramine morala liberala…