in Evenimentul Zilei

Ce sa mai spui surprinzator despre sexualitate astazi? Toate directiile au fost deja explorate, de nu chiar batatorite. In acest context pe cit de aglomerat pe atit de fascinant, cea mai recenta carte a lui Andrei Oisteanu, intitulata Sexualitate si societate. Istorie, religie si literatura (Polirom, 2016), vine cu o uimitoare prospetime. Zic „uimitoare”, pentru ca autorul captiveaza fara sa faca teorii alambicate, tumbe speculative si salturi conceptuale in gol fara plasa de siguranta. Cartea lui Andrei Oisteanu este o colectie enorma de ipostaze ale sexualitatii in istorie. Sint cititori care vor remarca sincronicitatea perceptiilor si obiceiurilor sexuale cu trasaturile fundamentale ale societatilor in care acestea se exprima. Pe mine, insa, ce m-a cucerit in discursul lui Andrei Oisteanu este diluarea definitiva a granitelor dintre literatura si realitate istorica. Cu rigoare stiintifica maxima, Andrei Oisteanu citeaza de fiecare data sursele si, spre bucuria mea borgesiana, sursele istorice se amesteca perfect cu cele literare. De pilda, o anumita ipostaza a sexualitatii este redata dintr-o nuvela sau dintr-un roman si imediat urmatoarea este redata dintr-un izvor istoric. Nu stiu daca Andrei Oisteanu a premeditat, metodologic, acest amestec. Daca nu, este inca si mai bine. Asta inseamna ca, in privinta sexualitatii, fictiunea si realitatea fac corp comun asa cum nu fac in nici o alta privinta.