in Apostrof nr. 4 (311)

Elogiul spunerii este apodictic, istorisirea disemineaza, mai exact, leaga si dezleaga comportamentele/tipologiile umane localizate in creuzetul urban alogen, mai mult, explica originea unor antroponime/expresii intr-un fel de gramatica istorica sau descrie fineturi gastronomice amintindu-ne de Nicolae Filimon, via Ion Marin Sadoveanu pina la Eugen Barbu et alii. Iata cum, „din gura Maiorcai plutira, pe rind, toate bunatatile vazute in treacat”, intr-o descriere ce pastreaza functia dubla, de spatializare, dar si de evocare a unei epoci revolute: „porcul in crusta de migdale macinate, ratele cu afine si moturi de sparanghel, pulpele de miel mozolite cu dulceata de ardei iute, dropiile umplute cu gainuse, coastele impanate cu seminte de pin si cu prune” s.a. E o natura moarta, e adevarat, opulenta, dar care nu pastreaza nimic din tristetea celei locuite altadata de viata, ca in pinzele Tarilor de Jos.