Intii si intii, Sarbatoarea Corturilor este o tentativa de limpezire a propriilor mele trairi, nelinisti, preocupari religioase. Povestea acestei cautari neobosite, a acestei erezii sincere, mi s-a parut tentanta. (Cum ar spune unul dintre personaje: «Abia dupa ce am trecut prin adevarata necredinta m-am putut apropia de adevarata credinta».) Mi-am spus, acum douazeci de ani, ca daca as putea scrie o carte despre asta ar fi o proba de curaj si o implinire artistica. Sa scrii despre credinta mergind pe lama de cutit, incercind sa intelegi, dar sa nu cazi in capcana propriului scris, sa nu te crezi atotstiutor, sa nu micsorezi elanurile personajelor, dar nici sa nu le ridiculizezi, sa nu devii un profet ascuns, nici un anchetator plictisit, astea au fost, pentru mine, motorasele care au adus „povestea reala” si au dus la baza fictiunii care este Sarbatoarea Corturilor. Am vrut sa nu fiu nici unul dintre cei pentru care totul e sfint, nici unul pentru care nimic nu e sfint. Am adoptat o omeneasca linie de mijloc. «Sintem alcatuiti din spaime diferite, e normal ca raporturile noastre cu credinta sa fie usor diferite», ar spune Beni.
