pe dilemaveche.ro

Am citit-o amuzata si, in acelasi timp, am simtit un nod in git, care nu s-a clintit de acolo nici un pic, pe durata celor 350 de pagini. Am avut senzatia ca, in sfirsit, inteleg. Autorul ridica valul si, daca pina atunci, in toata literatura lui, ludicul iti lua ochii, acum registrul s-a schimbat. Foile de ceapa s-au rupt una cite una si in inima dezgolita a lucrurilor sta o viata de om si tragicul unei lumi traite cu o pasiune mareata, in ciuda contradictiilor ei.
Cum faci pace cu trecutul tau? Te schimbi iremediabil sau mimezi atasamente si imbratisezi cauze? Ce si, mai ales, pe cine tradezi? Cine are dreptate? Si unde te asezi dupa ce ai incercat sa nu te apleci cum bate vintul? Nimic nu-i scapa autorului din Viata fictiunii dupa o revolutie.
Scriitorul inventeaza o Atlandida unde locuiesc fiul inexistent, mama fiului inexistent, virstele, memoriile, faptele si intimplarile unui secol, angoasele, adevarurile lui rasturnate, alter ego-ul Oscar Rohrlich, fostul cenzor Reznicek, fantomele prezentului si ale trecutului deopotriva.
Nu-mi amintesc de-o carte mai densa si mai umana decit Viata fictiunii dupa o revolutie a lui Radu Cosasu, in care un scriitor sa faca pace cu propriul trecut. Pe mine m-a tulburat profund pentru felul elegant si transant in care cineva poate sa vorbeasca despre tot ce-a trait si, mai ales, despre ce-a salvat din vremurile in care istoria le-a furat celor mai multi si mintile si sufletele.