in Suplimentul de cultura, nr. 530

Andrei Oisteanu, un antropolog si un etnolog cu zeci de studii in domeniu, a adunat un material urias pe care il expune istoric si tematic intr-o carte ce vorbeste despre sexualitate in istoria culturii universale si romanesti, a unei constructii identitare si a unei civilizatii caracteristice, pina la urma. Nu am sa insist asupra constructiei acestui subiect pentru ca tabla de materii a cartii este mai explicita decit pot fi eu, si nu ma refer la teribilele lucruri pe care le veti gasi in sumar, despre violuri, despre incesturi, despre traditii initiatice de genul celor care stau la baza institutiei nasului, a patronului unei comunitati de interese si culturale s.a. Pe acest fond comun al unei umanitati mult mai complicate si mai instinctuale decit le-a placut stramosilor nostri sa admita, este vorba de felul in care acesta a lasat urme concrete in documentele vremii, in cultura, respectiv in literatura vremii. Aceasta arheologie a traditiilor poate lumina felul in care literatura marturiseste despre trairile unor personaje, ale unor oameni deci din epoci putin cunoscute in micile ei traditii, relatii si structuri psihologice, inclusiv marea literatura a lui Caragiale sau a lui Slavici. Cartea lui Andrei Oisteanu m-a facut sa inteleg ca si literatura noastra poate fi recitita cu mai multa atentie in perspectiva acestor traditii pe care le purtam cu noi, indiferent daca avem sau nu constiinta existentei si semnificatiei lor.