In Negustorul de inceputuri de roman, omul este cuvintul, sfirsitul este inceputul, iubita este poezia. Traducerea senzatiilor in cuvinte care, in cele din urma, invadeaza pina si corpul trecut in nefiinta este, probabil, ultimul prag de trecut in exercitiul poetic al unui scriitor. Universul lui Visniec poate fi decodat prin cheia simbolica a ferestrei, insa lui i se poate analoga si metafora xerox-ului. Daca am fotocopia de mai multe ori povestea scriitorului M., am constata ca ultima copie pastreaza detaliile originalului, insa difera prin surplusul de cerneala tipografica. Aceeasi situatie are loc in fictiunile din jurul scriitorului, in care cuvintele, personajele, cronotopurile dau senzatia ca trec printr-un fenomen de reciclare in interiorul aceluiasi text. Viata lui M. transpare sub ochiul cititorului in cele mai mici detalii, pornind de la fantezia devenita realitate a unei fraze fondatoare, ce i-ar putea garanta la un moment dat Nobelul, continuind cu incercarile sale (auto)fictionale, cu povestea erotica dintre el si Domnisoara Ri si sfirsind cu „scriitorul” Guta, care trimite impulsuri post-mortem masinariei de scris romane la care a ramas conectat.
