De la inceput trebuie sa spunem ca aceasta carte, indelung asteptata, e o surpriza, o lectura nu doar placuta, ci si esentiala si care, mai mult ca sigur, va stirni controverse: se va scrie impotriva ei, poate chiar va fi combatuta, pentru ca autorul ei nu renunta la iluzia sa din vremuri apuse, adica la crezul in comunism. Cartea va fi citita, probabil, de unii, cu lupa, in cautarea aluziilor la cutare personaj sau sa afle cine se ascunde sub cutare initiale sau cind, unde si cu ce protagonisti se va fi petrecut cutare fapt mentionat de autor, altii se vor recunoaste cu nemultumire in portrete putin favorabile, asa cum isi vor freca miinile bucurosi ca adversarul lor de idei a fost zugravit mult mai rau sau in orice caz n-a fost zugravit mai bine. „Dumneavoastra nu cunoasteti intelectualul roman!” exclama de citeva ori (aproape obsesiv) Radu Cosasu.
Intr-una dintre ultimele scrisori, fostul cenzor sef ii scrie: „Ne apropie repulsia fata de tot ce e morbid. Cu ea nu se poate scrie literatura serioasa. Caraion, cu inteligenta lui feroce, avea dreptate: «Cosasu va scrie o carte buna doar cind nu se va mai gindi sa placa tuturor.» Vei primi scrisorile mele cind vei implini aceasta conditie-Caraion; ma gindesc ca ele te vor ajuta sa semnezi prima dumitale carte buna.”
Sa fie Viata fictiunii dupa o revolutie aceasta Carte? Motto-ul este smuls dintr-un autor pe care Radu Cosasu a spus nu o data ca il pretuieste la maximum, Isaac Babel: „O adevarata fictiune nu seamana cu viata reala. Viata – cu toate puterile ei – trebuie sa incerce sa semene cu o fictiune adevarata.”
Viata fictiunii dupa o revolutie este o asemenea fictiune. O fictiune autobiografica.

Related products

Produs adăugat la favorite
Consimțământ pentru cookie-uri