Ar putea fi un bun manual de indrumare pentru comentatorii si analistii nostri politici, in general guralivi, dar prea putin avizati in aceste subiecte delicate. (...) Autorul se intoarce in trecut si ne explica, cu calm si rabdare, cum au evoluat lucrurile. Irakul, un stat contra societatii sale, spune autorul si merge la radacina conflictului dintre suniti si siiti. Despre Statul sirian si liderul sau autoritar, Bashar al Assad, sint date explicatii pe intelesul tuturor. Nu sint neglijati nici ceilalti actanti din regiune, de la Iordania la Arabia Saudita si la Turcia lui Erdogan. Neputinta statelor occidentale de a suprima Statul Islamic este, de asemenea, pusa intre relatiile si interesele divergente ale SUA, UE si Rusiei, asa cum nu sint neglijate nici aspectele ce privesc propaganda si tehnicile sofisticate de comunicare utilizate de militantii Statului Islamic. Primaverile arabe au fost un esec, asa cum viitorul din Orientul Mijlociu nu va mai semana cu cel din ultima suta de ani. «Un razboi lansat fara perspective politice nu este oare pierdut dinainte? Aceasta este capcana pe care Statul Islamic le-o intinde democratiilor occidentale, pentru care reprezinta, cu siguranta, un pericol mortal. Lectiile Istoriei trebuie sa ne foloseasca si in lupta impotriva lui», scrie, in incheierea volumului Pierre-Jean Luizard, in 28 decembrie 2014. Sintem deja in 2016 si putem adauga tot ce s-a mai intimplat, fara prea multe alte comentarii.