in revistadepovestiri.ro

Textul nu inoveaza, nici nu exceleaza neaparat ca structura narativa ori constructie a personajelor. Nu doreste a fi nici o capodopera, nici un text intricat, cu straturi peste straturi de semnificatii profunde, ci mai mult un divertisment. Insusi autorul zimbea, daca e sa-l credem, in timp ce-si scria opera. Faptul acesta se simte, ironia si autoironia intimpinindu-te la fiecare pas. Amuzante sint mai ales documentele antropologice din Arhiva de fum, ce contine marturiile unor fumatori ca doamna Scrumiera, cea care are scrumiere imprastiate peste tot, in care ard simultan tot atitea tigari, sau domnul Dan Avram, pilot Tarom care se apuca de fumat cind iese la pensie: «Prima mea iubita fuma. Sotia mea fumeaza. Ieri am fumat prima tigara, imediat dupa ce am iesit din sediul companiei. Pensionat cu acte-n regula. Sper sa nu mai zbor niciodata. Partea buna e ca meseria mea m-a obligat sa ma mentin intr-o forma fizica excelenta. Daca totul merge bine, s-ar putea sa prind vreo treizeci de ani de fumat. Tot e ceva». Alteori, il regasesti in marturiile imaginare pe poetul Marin Malaicu-Hondrari, oniric, dar pus mereu pe sotii: «Eu m-am apucat de fumat in vis. M-am dus, ca de obicei, la crasma „Betivu’ dracului”. Nici nu mai stiu cum se numea, dar noi asa-i ziceam, din cauza patronului, care noapte de noapte aparea in usa la doispe fix si striga, trecind pritre mese: „Pleaca, betivu’ dracului. Du-te acasa, betivu’ dracului.”»