Interesul fata de cartea dedicata contributiei lui Marsilio Ficino nu isi datoreaza insa actualitatea si importanta rosturilor ei inaugurale si genetice, ca „strat” din care au rasarit, mai apoi, idei si proiecte noi, unele realizate deplin, iar altele ramase in diferite stadii de proiect. Ea nu ne apare, astazi, ca o lectura importanta doar pentru ca aduce cu sine tonul distinct al unui tinar autor ambitios si foarte instruit. Volumul pune in joc intentia exegetului de a demonstra ca „dezvoltarea constiintei imaginative nu e deloc opusa speculatiei filozofice”. Dincolo de aceasta demonstratie de principiu, proaspatul absolvent mai propunea insa si „sa cunoastem formele constiintei imaginative din Renastere”. Noutatea, la noi, era, in 1972, cind Culianu se ocupa de un asemenea subiect, enorma, fiindca modul lui de a gindi tematic diferea profund de traditia intelectuala romaneasca de pina atunci. El staruia asupra imaginarului – subiect care in Occident devenise deja la moda, pasionant, prin contributii precum cele ale lui Caillois, Bachelard, Durand, dar il tematiza, interesindu-se de constiinta imaginativa, asadar facind din aceasta o dimensiune de constiinta si un mecanism constient, scotindu-l, macar in parte, de sub tirania irationalului. Pentru aceasta, Culianu a devenit exeget al lui Marsilio Ficino, incercind sa gaseasca in gindirea acestui renascentist reflectia teoretica pe care isi putea intemeia intelegerea.
