in Romania literara nr. 47-48

In loc sa-si sape in piatra cuvintele, Simion se multumeste sa grifoneze. Pamfletul teribil in care acesta traseaza harta Bacaului de azi (cu saracie lucie, oameni tristi si femei „nasoase”) contine numeroase ezitari marcate ca atare (asperitatile de limbaj fiind, pur si simplu, taiate cu o linie si inlocuite cu vorbe de umplutura: „interesant” sau „special”). Pertractarile si retractarile de toata mina abunda si e de-ajuns ca o afirmatie sa capete o nuanta patetica pentru ca vocea din off s-o maculeze. Nu o data, nu de doua ori, ci uneori pina la aneantizare. Asa-numitul „razboi al postacilor” e o minutioasa luare in deridere a unui fenomen din care presa de la noi s-a hranit din plin. Citeva sageti sint aruncate si inspre dacomania resuscitata azi la liber (dupa ce, cindva, fusese monopolul protocronistilor). Dincolo de nostimade (domeniul de expertiza al prozatorului), avem aici, o lume in amanunt asemanatoare cu a noastra, cu deosebirea ca, in tesutul lui adinc, Cimpoesu nu indica vreo culpa spirituala, ci una nevrotica. Universul interior al eroilor sai e dereglat nu de malefícii, ci de psihopatii. E ceea ce sesizase, acum aproape un secol, un mare poet roman in inchisoarea de la Vacaresti, acolo unde faptele abominabile aveau drept agenti niste suflete, in fond, inocente.