in Suplimentul de cultura nr. 498

Reeditarea Istoriei vietii lui Teodor Varlav linisteste cumva apele in genul acesta mult prea solicitat in toate cele si mereu lasat intr-o marginalitate cu oaresce iz de demnitate. Nimeni nu huleste memoriile, dar nici cei mai infocati sustinatori nu o fac cu toata gura. Ceva, ceva ramine pe dinafara, ca de obicei, cu acest tip de literatura, in care trebuie pur si simplu sa investesti incredere si sa lasi deoparte interogatiile etice. Cu alte cuvinte, pragmatic vorbind, de ce-am citi amintiri din secolul al XIX-lea despre un necunoscut? Un text fara nici o legatura cu vreo celebritate sau cu un eveniment istoric, oricit de marunte! Mai degraba curiozitatea se disputa in terenul istoricilor si pasionatilor de istoria limbii, si mai putin in cel al istoricilor literari. Si totusi.
Limbajul, stilul si imaginarul din Istoria vietii mele ne indeamna sa citim indeaproape tocmai o viata anonima, prea putin trucata de un personaj ce s-a dovedit, in felul lui aparte, si onest. Carevasazica, model ideal de inventariat al genului biografic. Meritul istorico-literar ii revine lui Artur Gorovei, cel care publica textul in doua rinduri, o data publicistic, in 1893, iar editorial volumul apare propriu-zis in 1908. Incolo, avem doua editii, de buna seama ramase intr-o prelungita obscuritate: reeditarile basarabene din 1944 si 2007.