Fetita care se juca de-a Dumnezeu radiografiaza psihologia fragmentarii unor lumi indeajuns de complicate cit sa spulbere orice iluzie a reconcilierii. Poveste la doua capete, cu finaluri ce se completeaza pentru a se anula reciproc, Fetita care se juca de-a Dumnezeu prezinta intreaga gama de amagiri a prizonierilor asteptarii. Basm grotesc despre (im)posibilitatile fericirii, fisa sociologica a emigrantului economic aflat in cautarea sacrificului cu sens, alegorie a feminitatii ratate si apocalipsa a conceptului de familie, romanul lui Dan Lungu nu ofera solutii si nu transeaza problema. Caci subteranele fiecaruia, se vede bine, nu pot fi prinse intr-o paradigma, oricit de incapatoare. Romanul e mai mult decit un manifest al zadarnicei: el poate fi citit ca fisa clinica a unei natiuni captive in depresie.
