pe bookaholic.ro

(…) exemplul Anei Dragu arata ca atunci cind nu avem mijloacele necesare tot ce putem face e sa ni le cream singuri. Lupta ei nu s-a terminat, autismul nu se vindeca, e prezent zi de zi in viata lor si in viata altor copii si parinti, insa faptul ca a depistat boala din timp si s-a documentat a fost esential. (…)
Desi poate parea o carte trista, indraznesc sa spun ca nu e. Cred ca ar trebui sa incetam sa ne mai temem de „lucrurile rele” care ni se pot intimpla. In spatele zimbetului perfect de la pastele de dinti sint prezente si suferinta, si boala, si inadaptarea, si incapacitatea de a fi fericit (in ciuda unui „zimbet de milioane”). Eu am inceput Miini cuminti intr-o dimineata cind, fara un motiv anume, complet aiurea, nimic nu avea sens. Pur si simplu, totul era negru si orice gind atragea dupa el posibilitatea ca ceva rau sa se intimple. Insa, toate s-au evaporat pe masura ce citeam, si am ris si m-am emotionat si m-am revoltat si mi-am facut notite si am intrat pe Google sa aflu mai multe si m-am descotorosit definitiv de starea de proasta dispozitie.
Asa ca daca evitati cartea asta doar pentru ca va inchipuiti ca o sa va intristeze prea tare povestea unui copil autist, sa stiti ca va inselati: la final nu veti simti mila, ci admiratie.