Asadar, ce ne spune aceasta carte densa, detasata, binevenita, acest volum care trebuie sa fie un reper pentru problematica perioadei studiate? Intre multe altele: ceva atit de banal incit tinde sa fie uitat – si anume, ca exista efecte, dar si cauze care provoaca aceste efecte. Punctual: fenomenele, de altfel complementare, de radicalizare politica (si criminalizare, as adauga, fara sa cred ca gresesc) si de criza adinca a democratiei nu apar din neant. Ele sint pregatite – indelung pregatite de numeroase rateuri. Zona aleasa spre studiu, analiza si intepretare de Dragos Sdrobis – mediul universitar – este un fel de „punere in abis” pentru ceea ce a fost in acea perioada, exceptionala din multe puncte de vedere pentru modernitatea Romaniei. Universitatea e locul in care se forjeaza si in care, pentru acele vremuri, se vede limpede o criza a crizelor – fie ele ale statului, ale corpului academic, ale economiei s.a.m.d. „In fapt, universitatea romaneasca interbelica” – afirma tinarul istoric – „a fost laboratorul in care ideea de criza a fost conceputa atit ca diagnostic social, cit si ca oportunitate de interventie sociala”. Este, sugereaza la finalul cartii sale Dragos Sdrobis, de privit cu atentie la ceea ce a fost in acea perioada si de invatat. Si, in nici un caz, nu este de uitat ceea ce a fost atunci – nici la inceput si, cu atit mai mult, ceea ce a fost la final. Cine uita, risca sa repete ceea ce a fost profund gresit in trecut.
