Cartea tinarului istoric Dragos Sdrobis, Limitele meritocratiei intr-o societate agrara. Somaj intelectual si radicalizare politica a tineretului in Romania interbelica, adauga inca o nuanta unui interval istoric nefast pentru dezvoltarea Romaniei. Prima parte a volumului deschide un subiect spinos al modernizarii romanesti: Sdrobis reitereaza un adevar sociologic eludat in anumite cercuri intelectuale romanesti, anume ca inventarea din temelii a statului roman dupa 1848 este rezultatul efortului conjugat al elitelor boieresti turcizate de a-si educa fii in Franta sau in Imperiul Habsburgic cu scopul ca, odata intorsi in tara natala, sa preia puterea reala asupra societatii prin institutiile noului stat. S-a vrut si s-a realizat doar o trecere a privilegiilor feudale in privilegii birocratice, iar lipsa unui discurs politic orientat pe individ ca cetatean, depozitar al unor drepturi legale, a corespuns cu hiperinflatia de termeni nationalisti organici, in care poporul, ca massa amorfa, este esentializat sub forma intruparii Spiritului Natiunii (concept misticoid, specific guvernarilor autoritare de dreapta) si nesocotit ca adunare de indivizi. Sdrobis aminteste, nefiind primul, rata analfabetismului si subdezvoltarea generala a satului romanesc pina spre finalul perioadei interbelice, realitatile crunte si crude care se ascund in spatele dorintei elitei postfeudale romanesti de a continua sa trateze natiunea ca pe o gloata supusa in practica administrativa si ca pe un totem sacru in limbajul discursurilor oficiale. Inselaciunea anticetateneasca si intensitatea propagandei ideologice nationaliste nici ca se puteau potrivi mai bine pentru ca familiile boieresti sa-si continue netulburate perpetuarea fara opreliste, pe deasupra capetelor de la sate si de la orase.
