in Suplimentul de cultura nr. 512

Raymond Carver stia viata. Isi taia frazele abrupt, fiindca nu totul trebuie spus. La el in carti, lumea e un bilci si tot ce trebuie sa faci e sa te asezi la o masa, sa-ti torni un pahar, sa-ti aprinzi o tigara (daca s-o mai putea) si sa asculti. Uneori, poti sa si vorbesti, vorbele astea aruncate de oameni peste masa sint in definitiv tot ce vorbim cind vorbim despre iubire (in textul care da numele volumului, un cardiolog beat povesteste despre doi batrini care au avut un accident rutier si despre tristetea lui ca nu mai putea sa o vada pe ea, pe nevasta-sa, fiind bandajat tot, ca-n filme).
La el in carti, femeile fac infarct cind conduc autoturisme mari, americane, iar masinile continua sa inainteze. Si nu e doar o lege a fizicii aici, e si o lege a metafizicii, un pic mai subtila. Raymond Carver stia viata.
Si tot la el in carti, desi foarte rar, oamenii isi pot auzi bataile inimii. Bataile inimilor lor, dar si pe ale celor de linga ei, in acel fel de zgomot uman care staruie si dupa ce noaptea cade peste povestiri.