la RFI

De ce a pastrat Eliade tacerea in legatura cu trecutul sau legionar? De ce nu s-a dezis niciodata in mod explicit de crezul sau din tinerete? O explicatie partiala poate fi gasita intr-o scrisoare adresata in 1978 discipolului sau in istoria religiilor Ioan Petru Culianu, care a publicat in Italia o carte despre Eliade, dupa cum spune antropologul Andrei Oisteanu, autorul cartii Religie, politica si mit. Texte despre Mircea Eliade si Ioan Petru Culianu, aparuta in 2014 la editura Polirom din Iasi: «Nu cred ca se poate scrie o istorie obiectiva a Miscarii Legionare – ii scrie Eliade lui Culianu – si nici un portret al lui Codreanu. Astazi, nu sunt acceptate decit apologiile [fascismului] (pentru un numar infim de fanatici, de toate natiile) sau executiile (pentru majoritatea cititorilor europeni si americani). Dupa Auschwitz nici chiar oamenii cinstiti nu-si mai pot ingadui sa fie obiectivi». E clar ca Holocaustul l-a zguduit pe Eliade in sensul ca i-a dat o perspectiva la care nu se astepta, nu putea fi intrevazuta in anii ‘30, adauga Oisteanu, care in anii 80 a intretinut o intensa corespondenta cu Eliade, pina aproape de moartea sa in 1986.