Eugen Negrici continua, prin Emanciparea privirii, programul de identificare, descoperire si inventare a mijloacelor prin care sa incetineasca si sa scoata «intrarea in doxa», «sa amine tipizarea si stereotipizarea», sa evadeze din «aceasta lume de cazuri identice» (Nietzsche). Acest lucru presupune, in primul rind, dezrobirea de intentionalitatea autorului. El considera ca numai pe o astfel de premisa mai pot fi scrise istoriile literare, «istoriile literare intemeiate pe intentia artistica a autorilor si nu pe efectul textelor lor sint moarte» (p. 339). Pentru o astfel de reconsiderare este nevoie, insa, de o constientizare a faptului ca obiectul istoriei literare nu este literatura, ci literaritatea.