pe filme-carti.ro

Distorsiunea pe care o da intimitatea este un efect de prim-plan al acestui roman; astfel, Titu este „autorul pretentiosului volum de critice lansat cu pompa de Socec&Co” (se faceau lansari pe vremea lui Maiorescu?); Mihalache devine „penibilul propovaduitor al democratiei taranesti” (p. 228); apare in treacat „fumurosul Camil, amantul actritei Caler” (p. 231), dar si „Cezarica Petrescu”. Acestei distorsiuni i se asociaza o voce narativa implicata, care nu pierde niciun prilej pentru admonestari; poeziile lui Caragiale-tatal sint „jenante stihuiri senile”, iar dramaturgul este numit in diferite feluri: ursarul, un parvenit oriental, frust, steril litteralement, in timp ce baiatul Mateiu este „bastardul”, „orfanul Berlinului”, modalitati de autocompatimire.