in Cultura nr. 532

Romanul cuprinde, in filigran, o disputa intre fictiune si realitate. Numai ca nu asistam la confruntarea intre doua extreme. Prozatorul introduce un parametru nesupus logicii binare: adevarat vs fals/ 1 vs 0. Minunea este ca starea vremii. Daca locuitorii de la ecuator nu vor vedea niciodata zapada, nu inseamna ca aceasta forma de precipitatie nu exista. Simplificind si mai tare, situatia seamana cu succesiunea intre zi si noapte, care determina impartirea planetei in fuse orare. Totusi, prozatorul nu se multumeste sa invoce imbratisarea miracolului de catre privitor si de catre discipolii lui. Raminind la acest nivel, Ghetsimani ’51 ar fi ilustrat o teza eliadesca: prezenta sacrului in modernitate. Or, infatisarea demonstrativa a epifaniilor slabeste atit credinta, cit si literatura.
Dan Stanca are, in Ghetsimani ’51, intuitia ca nu vazul este simtul care defineste si testeaza supranaturalul, ci auzul. In aceasta distinctie sta puterea cartii.