Este necesar sa punctam faptul ca
Amintirile… nu intra nici in categoria postumelor, nici in aceea mai larga a scrierilor care, dintr-o serie de circumstante incontrolabile, n-ar fi avut un destin pe potriva. Nascut in 1813, Grigore Lacusteanu era in etate de 52 de ani cind s-a asezat la masa de scris. In a doua jumatate a secolului al XIX-lea, speranta de viata nu depasea cifrele din suta precedenta. Apoi, educat in respectul fata de inaintasi, ofiterul pensionar nu indraznea sa ramina delasator, banuind ca, asemenea tatalui, slugerul Stefan Lacusteanu (1772-1825), intrase in anul mortii. Buna-cuviinta si frica fata de ingaduinta lui Dumnezeu sint valori esentiale in text.
Mindria lui este cinstea de a se numara printre cei recrutati, sub ocrotire tarista, dupa pacea de la Adrianopole (1829), in prima oaste regulamentara a Valahiei, de la Mihai Viteazul incoace. Se explica astfel de ce Vasile Carlova alegea, in scurtul ragaz creator, sa compuna poezia „Marsul ostirii romane”. Ajuns la senectute, profesionistul armelor retraieste sentimentul intemeietor, nutrind certitudinea ca soarta neamului sau a luat o turnura decisiva prin interventia Rusiei imperiale.
