in Suplimentul de cultura nr. 495

Unde Varnav cistiga mult este in domeniul limbii literare. Autobiografia sa este un monument de limba romana asa cum era ea vorbita in Moldova in primele decenii ale secolului al XIX-lea. Abundenta de rusisme apartinind vocabularului functionaresc nu se datoreaza multilor ani petrecuti de Varnav in Basarabia, ci pur si simplu faptului ca rusii au introdus in principatele romane regulile administrative si cadrul preconstitutional al Regulamentelor Organice. Limba lui Varnav este mai putin exotica decit a lui Neculce sau Cantemir, apropiindu-se de fluenta si eleganta moderna din proza pasoptistilor precum Russo sau Alecsandri, dar pastreaza urme ale sintaxei alambicate din limba veche, preferinta pentru inversiuni, numeroase infinitive lungi, locutiuni prepozitionale arhaice care, in naratiunea atit de cazaniera a lui Varnav, produc acel sentiment de intimitate pe care autorul nu se pricepe sa-l creeze el singur. (…) Aceeasi sintaxa, cu un lexic scuturat de rusisme, va putea fi intilnita in proza istorica a lui Sadoveanu. Nu cred ca este o intimplare: Sadoveanu a fost falticenean si era bun prieten cu Artur Gorovei in perioada cind acesta edita in volum Istoria vietii mele. Este deci posibil ca scrierea lui Varnav sa fi avut o contributie directa la formularea ipostazei canonice a „moldovenismului” ca stil literar. Dar lucrul n-ar fi fost posibil fara ca Istoria vietii mele sa fie o carte realmente savuroasa.