Un mare rol in tot acest reality show al Escapadei il au, fara indoiala, personajele. Descrisi prin obiceiurile lor, prinsi mereu intre timpul relatarii si timpul evocat, oamenii Laviniei Braniste au potentialul de a face din autorul unui volum de proza scurta un schior de cursa lunga pe tarimurile literaturii. (…)
Tot pe linia conturarii de personaje spunem despre Lavinia Braniste ca e un scriitor cu o afinitate pentru situatii banale. Insa prin frizarea absurdului, acestea devin spectaculoase. Iar cind spunem „spectaculoase”, nu ne referim la un raport estetic cu textul, ci mai degraba la acel amestesc de expresivitate, atentie la detalii si vizual, necesar unei povesti care aspira la statutul de literatura. (…)
Observam astfel ca, desi prozele Laviniei Braniste sint niste contemplari pe marginea nimicului (comparat in mod clisesic cu nimicul vietii de zi cu zi), ele reusesc sa atraga privirile si pastreaza viu interesul cititorului pe tot parcursul Escapadei prin intermediul pseudo-actiunii ca strategie epica, a obiectivarii perspectivei narative, a atentiei acordate detaliului literar si, mai ales, datorita valorificarii acelui amestec de bine si rau ce se afla la oamenii adevarati.

Related products

Escapada
  • La reducere!
  • -40%
Ultimele produse in stoc
EGO. PROZĂ

Escapada

Lavinia Braniște
14,97 lei 24,95 lei
Time left
Produs adăugat la favorite

Noi și partenerii noștri stocăm și/sau accesăm informațiile de pe un dispozitiv, cum ar fi modulele cookie, și prelucrăm date cu caracter personal, cum ar fi identificatori unici și informații standard trimise de un dispozitiv, pentru reclame și conținut personalizate, măsurători de reclame și de conținut, informații despre publicul-țintă, precum și în scopul dezvoltării și îmbunătățirii produselor.
Cu permisiunea dvs., noi și partenerii noștri putem folosi date și identificări precise de geolocație prin scanarea dispozitivului. Puteți da clic pentru a vă da acordul cu privire la prelucrarea realizată de către noi și partenerii noștri conform descrierii de mai sus.
Vă rugăm să rețineți că este posibil ca anumite prelucrări ale datelor dvs. cu caracter personal să nu necesite consimțământul dvs., dar aveți dreptul de a refuza o astfel de prelucrare. Preferințele dvs. se vor aplica numai acestui site web.