pe lapunkt.ro

C.P.: Scrieti dupa inspiratie, dupa dicteu sau, in mod fundamental, dupa plan, punind, cum sa zic, caramida pe caramida pe un corp de constructie a carui structura o aveti in minte cit se poate de clar din start?

D.V.: Dragii mosului, si eu multa vreme am scris la plezneala, cu mai putine planuri, n-am avut o teza, am avut doar placerea estetica a textului. Nu-i rau asta, dar nu te poti opri aici. Sa inveti mestesugul foarte bine este ok, dar musai sa faci ceva cu meseria dobindita. Am fost sagart la marii meseriasi ai povestitului cu intermitente date de alte cele: mi-a fost draga prea de tot revolutia, am participat la tot felul de mitinguri, m-am exersat pe textul Proclamatiei timisorene. Am suduit prin ziare, m-am indignat peste masura. Mai apoi am incercat sa predau literatura prin universitate altfel. Tare mi-am dorit sa pun poemul si proza alaturi de arta plastica, de film, am vrut, si vreau si acum, sa gasesc feluri noi de a starni pohta lecturii intr-o lume care n-o mai are. Am organizat, si organizez, excursii literare pe criterii capitaliste, cu tour-operatori, cu oameni care platesc ca sa mearga pe urmele cutaror romane despre cutare locuri si citesc acolo cu voce de stentor textul literar impricinat. Satisfactia mea este atunci cind omul cinsteste lectura, literatura si istoria locurilor, prin bani. Adica da bani sa cumpere o carte in lansarile neconventionale din aceste excursii platite de o zi. Provocare maxima intr-o lume in care cartea se vinde greu. Toate astea nu te lasa sa stai cit ar trebui la masa de scris, drept este ca de citiva ani m-am domolit, scriu proza dimineata de dimineata si asta imi da o satisfactie molcoma. Chiar daca nu le-as publica, molcomeala tihnita a scrisului zilnic nu mi-l poate lua nimeni. Ar mai fi de spus si faptul ca, iata, de acum, ajuns la o „frumoasa virsta” cum spun dedicatiile de muzica populara de la Radio Timisoara, am proiecte epice faine pentru urmatorii ani. Atitia citi or mai fi.