in Contemporanul nr. 9 (762)

Aici ar fi momentul sa vorbim despre aceea intentie narativa mai nuantata a Vioricai Raduta, pe care o apreciam in rindurile de mai sus. Pusa intr-o ecuatie cu inerente valente tautologice, ea ar suna cam asa: kitsch-ul, gregarul pot deveni redutabile mecanisme politice si sociale de manipulare si de stabilizare a unui sistem cu conditia ca Puterea sa nu li se opuna si sa le promoveze. (...) Faptul ca Viorica Raduta e neconcesiva pina la capat in prezentarea unui asemenea sistem abstruz indica luciditate, consecventa de sine si valoare. Un alt romancier, mai slab de inger, ar fi cedat aici ispitei maniheiste, introducind in text macar franjuri de speranta: un intelectual idealist, o opozitie suicidara, dar sublima, ceva ideologie revansarda sau macar un vag crimpeiut de religie, ca indiciu al faptului ca Cel de Sus vegheaza totusi si pedepseste. Nimic de acest fel nu exista in romanul Vioricai Raduta. Mi-e ingaduit sa spun ca reusita ei majora mi-a stirnit o solidarizare prin oripilare? E solidarizarea intelectualului care asista neputincios la disolutia generalizata din jur, reactie din care, stim deja, Vremea Moroiului s-a si nascut.