Cosul tău
Nu mai sunt produse în coșul tău!
- Cristian PATRASCONIU
- Dosar de presă
- 0 likes
- 278 views
Sfinta tinerete legionara descrie si analizeaza infrastructura Miscarii Legionare, scaneaza directiile – la un nivel pe care as indrazni sa il desemnez cu termenul de „capilar”, – in care aceasta era prezenta. Tematica legionarista – cu decupaj temporal privilegiat pentru interbelic – este scanata pe foarte multe „etaje”, inevitabil in sens calitativ si intr-unul cantitativ. Un inventar sumar: congresele studentesti si spiritul vremii; violenta si tribunalele; caminele studentesti si legionarismul; taranii si legionarii; muncitorii, meseriasii si legionarii; echipele mortii; presa politica si aparatul de propaganda de specialitate; taberele de munca; activismul bisericesc si miscarea legionara; ritualurile de ingropare a martirilor. Efortul de documentare pentru a da temelor inventariate mai sus un contur substantial – cum e cazul, ma grabesc sa consemnez aceasta cu placere, cu fiecare dintre capitolele si subcapitolele acestei carti – este, asa cum se poate usor intui, impresionant. Rezultatul este si el pe masura – tinem in mina, odata cu aceasta carte, una dintre cele mai „colorate”, mai nuantate si mai dense lucrari despre subiectul in discutie.