G.M.: America de Sud are o binecunoscuta traditie in suprarealism si realism magic in literatura. Crezi ca si stilul tau poarta amprenta acestei mosteniri?
J.P.C.: Nu, deloc. Sau cel putin nu la nivel constient. De exemplu, nu sint un mare cititor al lui Marquez. Mai curind simt ca ma identific cu disperarea lui Kafka. Nu sint deloc genul de persoana care se hraneste cu sperante.
G.M.: Stilul tau literar are iz politist si am cautat ceva pina sa gasesc un pic de romantism in romanele tale. In Corpo presente, personajul pare mai curind dezamagit si incapabil sa iubeasca intr-o lume in care valorile sint rasturnate. E parerea ta si despre realitate?
J.P.C.: La final, totul se dovedeste intotdeauna a fi fara speranta. Dar oricum ar fi, in orice poveste, se intimpla mereu ceva dincolo de aparente. Din fericire – pentru mine si pentru cititorii mei –, incerc sa arat lucrul acesta printr-un simt al umorului un pic ciudat. Este ca atunci cind un depresiv merge pe o fringhie si, cu toate astea, face haz de necaz.