Ai scris ca miza cartii nu e aceea de a afla daca autobiografia, in varianta de autofictiune, mai spune ceva noilor categorii de public, dar interesul fata de public este mereu marcat in carte. Vorbesti permanent despre reciclarea autobiograficului din perspectiva audientelor si a vinzarilor. Cum te raportezi la public, prin cartea ta?
Toate cifrele legate de tiraje pe care le-am amintit in carte sint, in general, cifre asumate de catre cei care conduc editurile la care au publicat autorii de care m-am ocupat eu. Intre timp, media a scazut, o stie toata lumea din bransa, desi avem si autori romani pentru care, cel putin conform declaratiilor oficiale, se trag mai multe tiraje din aceeasi carte. Lipsa unui instrument de monitorizare sau de control a acestor cifre, care subintinde, de fapt, un vid legislativ in domeniu, e o problema de transparenta pe care societatea romaneasca o are la modul general.
In ceea ce ma priveste, eu am vrut sa scriu o carte care sa le placa oamenilor, pe care sa o citeasca in fotoliu, nu la birou. Cind ai ideea asta in minte, e greu sa fii si convingator, pentru ca retorica si calofilia, atita cit exista ele, sint niste piuneze in talpa. Te fac sa aluneci, sa devii mai mult scriitor decit critic, dar adevarul este ca intre mortal de lizibil si mortal de plictisitor, prefer prima varianta.