pe adevarul.ro

(…) rolul scriitorilor a ramas la fel ca pe vremea lui Homer. Sa zgindareasca imaginatia omului, incit sa-l ajute sa iasa din carapacea sa, strimtorata de timp si de loc, pentru a ajunge in Olimpul tuturor posibilitatilor. La virsta mea, scrisul nu mai e un ideal, ca in adolescenta, ci un viciu pe care, nici in momente de criza, n-am nevoie sa mi-l imaginez in culori atragatoare, fiindca oricum nu pot renunta la el. Scrisul creeaza o dependenta care te urmareste si in somn, cind visezi si cineva din tine, care ramine si atunci de veghe, iti spune ca visul asta ti-ar putea fi de folos la ceea ce scrii. Cind am cosmaruri, imi pare bine de aparitia acestei sonerii interioare care ma scoate din ele, dar cind am vise care-mi plac, incerc sa ma fac ca n-o aud. Asta e singura forma de protest a personajului care am devenit pentru scriitorul din mine.