in Observator Cultural, nr. 788

In erudita sa lucrare despre Eliade si Culianu, Religie, politica si mit (Polirom, 2014), Andrei Oisteanu observa dezacordul obiectiv dintre «filozofia crestina a ‘iubirii aproapelui’ si a ‘intoarcerii celuilalt obraz’» si cultul violentei, cu militarismul si virilismul propovaduite de noii profeti ai neopaginismului gardist. Autorul citeaza, in acest context, din publicistica legionara a lui Mircea Eliade din 1938, in care autorul exalta «promovarea barbatiei si a spiritului ofensiv», «eroismul», «nasterea unei noi elite, care-si cucereste libertatea invatind sa moara si sa jertfeasca» etc. Elementele neopagine inserate in retorica Miscarii Legionare sint evidente pentru oricine: cultul mortii «pentru plamadirea Romaniei Legionare» recomandat explicit de Codreanu, in Carticica sefului de cuib (1933), cultul «pamintului stramosesc» (talismanul saculetului cu tarina), exaltarea virtutilor martiale etc. Toate acestea fac parte din zestrea neopagina a acestei miscari fundamentaliste, ce a cultivat, pe de alta parte, un ortodoxism mesianic care a facut-o atractiva pentru multi preoti si tarani.