in Observator cultural nr. 731

Autoarea analizeaza atent si detaliaza cu finete tehnicile, procedeele, atmosfera, elementele, aspectele, ocurentele si recurentele poeziei lui Dimov, o radiografie a radiografiei sale aratind in felul urmator: indeterminare si alogism, descriptiv si narativ in descendenta baladescului barbian, ample desfasurari epice si dinamizare evenimentiala, luxurianta imagistica si literalitate, consecutie, nu cauzalitate, haos obiectual controlat prin „nepertinenta determinantilor”, monotonie voita si rima de mare inventivitate, litota si „dezbracare de aura”; in fine, infundibulul oniric aflat in chiar organul poeziei dimoviene si din care marele artist, conform marturiei Marinei Dimov, ar fi vrut sa iasa: «Dimov nu era foarte satisfacut de ceea ce scrie. Spunea ca trebuie iasa din infundibulul, care este pina la urma onirismul. Deschiderea era totusi mistica, zicea.» (p. 166).