in Vatra nr. 5

Rareori mi-a fost dat sa identific, intr-un volum autobiografic, o distanta mai mare intre natura faptelor relatate si tonalitatea stilistica pusa in joc de autor. Unui subiect care ar fi putut aluneca (pe deplin justificat!) foarte usor in melodrama, Ana Dragu ii ataseaza o expresivitate rece si transanta, gata sa contrarieze la fiecare pas asteptarile cititorului avid de sentimentalisme. (…) Cele mai bune pasaje din Miini cuminti pornesc, toate, de la premisa ca relatia parinte-copil e mediata de o hermeneutica de zi cu zi. Rutina sau monotonia, de fapt cam toate obiceiurile care tin de confortul familial, sint notiuni de neinvocat in context. In absenta abilitatilor sociale si a deprinderilor cotidiene ale lui Sasa, mama e nevoita sa se transforme – chiar in interactiunile cele mai banale – intr-o interpreta desavarsita, gata sa aproximeze sistemul de gindire al copilului.