(…) avem de-a face cu o carte pretioasa, cu valoare multipla: istorica, documentara, politica, sociala, etic-morala. O carte exemplara despre o tema dificila si extrem de sensibila. O tema pe care e bine sa o privim in fata, cu responsabilitate, caci – vrem, nu vrem – e parte din istoria recenta a Romaniei. Termenul de „responsabilitate” este nu doar cum nu se poate mai nimerit intr-o discutie despre aceasta tema reala, ci si inevitabil. Radu Ioanid dedica aceasta carte tatalui sau, Virgil – „care obisnuia sa-mi spuna ca regimul comunist din Romania a reusit acolo unde legionarii si Antonescu au esuat – in a crea o Romanie fara evrei”. Ei bine, in aceste conditii – subliniate si de statistica recensamintelor recente (datele relevate de acestea vorbesc de citeva mii, nu foarte multe, de evrei care au ramas in Romania) -, pozitionarile antisemite ramin, din pacate, vii (asa incit nu e deloc deplasat sa spunem ca Romania poata fi studiata si ca tara aproape fara evrei in care exista, nu putine, manifestari de antisemitism). De aici, si obligatia de a fi responsabili si de a vorbi, la nesfirsit, despre responsabilitate in acest context.
