C.P.: Dvs. (re)faceti – la nivel stiintific, academic, inalt – „pshihologia poporului roman”. Care sint, care ati anticipat si asumat ca sint riscurile unui demers precum cel caruia dvs. i-ati dat curs?
D.D.: Pentru mine aceasta lucrare monografica despre psihologia romanilor este un demers stiintific si cultural. Direct spus, este un demers psihologic standard, este drept, asupra unei teme de larg interes. Prin rezultatele diseminate aceasta monografie va contribui la cunoasterea psihologica. Nu vad nici un risc aici, deoarece (1) majoritatea cunostintelor exista deja in literatura internationala de profil, dar eu le-am adunat laolalta, pentru o imagine integrata, iar (2) rezultatele noi obtinute in acest demers sint deja trimise spre publicare sau in pregatire, impreuna cu grupuri internationale, asa ca vor ajunge tot in literatura internationala de profil. Cunoasterea este cel mai bun antidot al ignorantei, iar periculoasa este ignoranta, nu cunoasterea! Sub aspect cultural, monografia transcede limitele psihologiei. Asadar, aici, oamenii dezobisnuiti de prezenta culturala a psihologiei – desfiintata fiind in perioada comunista pentru ca nu s-a aliniat politicii ideologice a PCR, psihologia romaneasca abia acum incepe sa ajunga la maturitatea discursului cultural pe care l-a avut in perioada interbelica – s-ar putea sa aiba initial intrebari. Lumea este obisnuita cu prezenta psihologiei in spatiul public doar cind comentam comportamente individuale (ex. de ce a facut cineva ceva etc.); va trebui insa sa se (re)obisnuiasca treptat cu un discurs cultural al psihologiei ca stiinta, pastrind proportiile, dupa modelele lucrarilor lui Pinker, Dennette, Dawkins etc. Scurt spus, prin cunostintele diseminate nu vad nici un risc, ci o imbogatire a stocului de cunoastere stiintifica si culturala.