Pina la urma ati ajuns sa scrieti si sa excelati in aproape toate genurile. Este ceva ce n-ati incercat?
Nu am scris niciodata povestire.
Dar, de obicei, la roman se ajunge prin povestire.
Am scris o data un fel de povestire, dar nu am publicat-o, nu mi-a placut. Cind am inceput sa scriu primul meu roman, Arhivele de la Monte Negro, nu stiam ca este roman. La primele 4-5 pagini credeam ca scriu un poem in proza, mi-a placut foarte mult ce scrisesem, ma umflam in pene si am zis sa-i dau un telefon Norei Iuga sa ii citesc. Si i-am citit, iar ea a zis: Mai baiatule, tie iti iese un roman. Pina la ultimele pagini, insa, eu nu eram convins ca va iesi...
Faptul ca ati scris si critica literara v-a ajutat sau v-a incurcat in relatiile cu ceilalti scriitori?
Relatia cu ceilalti scriitori e mai dificila cind esti critic, este putin deformata. Cind tineam cronica regulata in
Contemporanul si mai apoi in
Luceafarul, primeam gramezi de carti, dupa care incepeau telefoanele, veneau insistentele sa scriu despre acele carti. Astazi nu mai scriu critica decit foarte rar.