Pariind, si de data aceasta, pe receptor si acordind un spatiu consistent analizei artelor vizuale, Eugen Negrici reitereaza provocatoarele sale interpretari de altadata intr-o carte noua, de o surprinzatoare originalitate, in care literatura nu mai este privita ca forma suficienta siesi, expresie sui generis a unor valori absolute, ci ca o experienta estetica si existentiala obisnuita, marginala chiar, de o valoare mereu relativa si negociabila. Ii revine cititorului infidel (innobilat cu titlul de „coautor”) rolul de a resuscita formele literare canonice dintr-o perspectiva cu adevarat novatoare, care sa le scoata din inertia plicticoaselor noastre deprinderi de lectura. Or, titlul prezentului studiu (Emanciparea privirii. Despre binefacerile infidelitatii) tocmai despre asta vorbeste, despre divortul de admiratia obligatorie, de trista previzibilitate a cliseului retruvabila in orice fel de „canon”.
