Nimic nu este statornic in romane, timpul cu atit mai putin, care trece destul de bizar, ba se intoarce, ba curge repede, ba sta, ba se arunca spre viitor. Murakami, inca de pe acum, are o relatie ciudata cu timpul si personajele lui la fel par sa aiba. Timpul este relativ, are toane si prinde personajele intr-o peregrinare uneori absurda, dintr-un moment in altul, fara a crea ceva definitiv. Oamenii sint niste umbre care doar trec prin viata, cunosc alti oameni, de cele mai multe ori sint foarte singuri, fara o identitate bine revelata si cu un trecut incetosat. De exemplu, in
Pinball, 1973 apar de nicaieri doua gemene care locuiesc cu naratorul fara nume, el nu le cere explicatii, ele nu le dau si doar traiesc in acelasi loc, in pace si armonie, cum s-ar spune, apoi dispar.
Episoadele in care ele apar sint incarcate de un farmec aparte, fiindca creeaza o atmosfera nostalgica si ludica ce te cuprinde. De fapt, ambele romane au aceasta aer de miraculos banal, de frumusete cetoasa, de zile crepusculare. Inca de pe acum, Murakami este influentat de literatura americana, aceste doua romane pastreaza foarte putin din societatea japoneza, doar citeva detalii. In
Asculta cum cinta vintul, cea care are o aventura cu naratorul fara nume, este genul de om pe care il intilnesti intr-un bar, despre care nu stii nimic, care are o poveste pe care nu o spune, dar este acceptata de toata lumea ca fiind de-a casei, apoi dispare fara urma. Ca intr-un film noir.
